LEGIUNEA

VEZI ŞI: https://www.miscarea.org/a/?p=7221

Pliant despre Horia Sima

Poate fi descărcat in format PDF de la această adresă:

VEZI ŞI:

L-am cunoscut pe domnul Vasile Jacques Iamandi mai mulți ani în urmă, prin intermediul domnului Șerban Suru căruia, pe această cale, îi rămân încă odată recunoscător. 

Un om plin de finețe și un povestitor cu har sincer de umor și farmec, seara petrecută în compania acestuia a fost una de-a dreptul emoționantă și plină de revelații din trecutul vieții sale atât de zbuciumate. Deosebit din toate punctele de vedere, m’a captivat încă de la început prin felul deschis al conversației, dovedind – în ciuda vârstei – o memorie surprinzător de lucidă. Multe întâmplări pline de amănunte din firul vieții, povestite cursiv, cu picături de umor caracteristic, orele petrecute împreună s’au scurs cu o iuțeală fulgerătoare. 

Astăzi, aflând de plecarea lui dincolo, în viața de apoi a veșniciei, nu mi-am putut opri lacrima de întristare că iarăși, oameni plini de curaj, curați și drepți, tot mai puțini rămași, se duc treptat dintre noi, învinși doar de biologic. Spiritul care i-a animat, curajul și dârzenia în fața tuturor adversităților prin care au trecut – nu le-a putut fi învins! Rămân făclii vii ale trecutului împovărat pe care l-au dus pe umeri și din care au ieșit la capăt învingători, cu toate suferințele. Pentru noi, o reflecție motivată că acești oameni nu pot fi uitați, că nu avem dreptul să-i uităm! 

“Ctitorii – pagini de luptă politică și spirituală”
Ed. RÂNDUIALA POLITICĂ, 1940

Odată cu apariţia Legiunii în orizontul istoriei noastre naționale a luat naştere și un nou stil de viață. Este un stil propriu neamului românesc.

Pornită din viață, din nevoi româneşti şi umane totodată, mișcarea legionară păstrează în inima ei tot ceea ce îi este necesar să poată crește și învinge. Principiile acestei mișcări, legile ei, nu sunt închipuiri lipsite de înţeles, ci rodul unor experiențe îndelung verificate. Elementele cari o alcătuesc sunt vii şi adevărate, în necontenită legătură cu izvoarele de viață ale neamului.

Gândul legionar, în curăţenia si puterea lui de pătrundere, a ştiut distinge necesarul de întâmplător, adevărul de minciună, eternul de efemer. Gândul legionar a știut distinge lumina de întunerec și viața de moarte. În acest fel mișcarea legionară, distingând elementele şi respectând legile, clădește o lume românească nouă, după nevoile vremii și firea neamului acesta.

De la Nistru pân’ la Tisa
Tot Românul plânsu-mi-s’a,
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Din Hotin şi pân’ la Mare
Vin Muscalii de-a călare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o aţin;
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii,
Şi străinul te tot paşte
De nu te mai poţi cunoaşte.

Pe cine deranjează Sfinții Închisorilor?

(Răspuns într’o dezbatere pe Facebook)

Sfinții Închisorilor sunt una dintre cele mai incomode prezențe ale memoriei românești recente. Ei nu aparțin doar trecutului, ci tulbură prezentul prin simplul fapt că au existat și că au rezistat. Nu au fost eroi de manual și nici figuri convenabile, ci oameni care, în condiții de o cruzime greu de imaginat, au refuzat să abdice de la credință, de la demnitate și de la adevăr. De aceea, întrebarea pe cine deranjează Sfinții Închisorilor nu este una provocatoare în mod artificial, ci exprimă un adevăr profund: ei deranjează tocmai prin ceea ce sunt.

Într-un regim care a încercat să controleze nu doar trupurile, ci și sufletele, existența unor oameni care au rămas liberi lăuntric reprezintă o condamnare tacită a întregului sistem. Comunismul a dorit să creeze un „om nou”, golit de transcendență și supus total statului, iar temnițele au fost laboratoarele acestei mutilări morale. Faptul că, în aceste spații ale dezumanizării, au apărut rugăciunea, iertarea și chiar sfințenia arată eșecul radical al proiectului totalitar. Sfinții Închisorilor nu au învins prin forță, ci prin neînfrângerea conștiinței, iar această victorie continuă să incomodeze orice ideologie clădită pe minciună și frică.

Ei deranjează și astăzi pentru că împiedică uitarea confortabilă. O societate care nu și-a asumat pe deplin trecutul preferă adesea nuanțele vagi, echivalările morale și tăcerile convenabile. Sfinții Închisorilor introduc însă o linie de demarcație clară între victimă și călău, între bine și rău. Prezența lor face imposibil discursul care relativizează crimele comunismului sau le reduce la simple „excesuri ale istoriei”. Ei sunt dovada vie că răul a fost concret, organizat și devastator, iar suferința a avut chip, nume și sens.

Statuia Arhanghelului Mihail din Hamburg de care amintește Ionel Moța:

Pasajul de mai jos scris de Ionel Moța a apărut în ziarul Libertatea, după aflarea veștii morții lui Ionel Moța, cu următorul adaos:

Acest articol noi l-am publicat în numărul de Crăciun al foii, fără a da însă sfârșitul lui, în dreptul căruia Ionel Moța scrisese pe margine: 

„Acest pasaj nu va apărea decât dacă, până la apariție, cade vreunul dintre noi”. 

Acum, când au căzut nu numai unul, ci doi, sau poate și mai mulți, dăm publicării acest pasaj. Iată-l:

„Și de aceea, dorința legionarilor, care poate vor cădea luptând pentru Cruce pe pământul spaniol, este, de a fi aduși să odihnească în țară într’un loc în care să fie strânși, cândva, și ceilalți legionari căzuți în luptă pe pământul românesc, iar în mijlocul acestui loc de odihnă să fie pusă de straje o statuie a Sfântului Arhanghel Mihail, asemănătoare aceleia din Hamburg, sau poate chiar o copie a ei. Căci de vreme ce ne-a întâmpinat pe noi, înseamnă că nu este străină de sufletul nostru deși făcută de mână străină, străjuind pământ străin”. 

1 Decembrie 1936, pe vaporul „Monte Olivia”, spre Coastele spaniole.
Ion I. Moța
Ziarul “Cuvântul”, Anul XVIII, Nr. 87, Luni 13 Ianuarie 1941

BOTEZUL DOMNULUI ÎN RÂUL IORDAN

…CÂND OAMENII SE SFÂŞIAU LA COZI PENTRU MÂNCARE, ÎN COMUNISM…