LEGIUNEA

Sediul Legiunii din București, Str. Gutenberg Nr. 3 (Noiembrie, 1940).

Aici, sediul în construcție: https://www.miscarea.net/w/?p=25440

LA FAŢA LOCULUI: ÎNCEPUTURILE REFLECTATE ÎN PRESA TIMPULUI

O nouă operă legionară 

Eri, Legiunea a pus, fără discursuri, temelia noului ei sediu din, celebra de-acum, strada Imprimeriei.
Data coincide cu împlinirea a zece ani ai existenţei Legiunii.
Pentru acei cari n’au cunoscut fostul sediu, credem că e interesant să le dăm câteva aspecte. (Am fost şi noi de vreo 2—3 ori pe-acolo).
Fostul sediu era instalat în casele boierești ale Generalului Cantacuzino, pe locul cărora, de altfel, se înalţă acum impozanta clădire. Un teren ca de vreo 600 m. p., cu o curte mică în mijlocul căreia s’a ridicat de curând statuia de marmură de zăpadă a unei tinere şi superbe domniţe, aceia care a fost odată tovarăşa de viaţă a gloriosului Grănicer.
Ce-a devenit fosta locuinţă aristocrată de vreo 4—5 ani în­coace?
O cazarmă cochetă, un bivuac, o şcoală de caractere.
Nu păzeşte la poartă niciun legionar, intră aci oricine vrea. La stânga, pe o tablă, sunt afişate ordinele de zi, scurte şi cuprinzătoare ale Căpitanului, precum şi alte anunţuri ca să zicem aşa, filantropice: „Doi legionari mor de foame; camarazii sunt rugaţi să-i ajute în strada Cutare, numărul Cutare“.
Înăuntru, deasemenea, intră cine vrea. E întâmpinat cu sa­lutul legionar de un tânăr. In faţă, într’un fost salon, s’a instalat un fel de clasă, cu tablă, cu bănci. Este — era adică, — dacă am înţeles eu bine — reşedinţa unui cuib şi aci se adunau pentru ins­trucţiuni comandanţii legionari. La dreapta, o altă odaie — secretariatul — un fel de local de primărie rurală, cu mese vechi, sărace, un dulap scorojit, o maşină de scris tip vechiu, mare cât o machină de grâu, telefon. De aci, în stânga, altă odaie mare — biroul — unde primeşte, pe oricine, d. Corneliu Codreanu. Biroul propriu zis este tot o mobilă veche şi pe el ia masa adesea Căpi­tanul, şi-şi lungeşte, câte-odată, oasele obosite. Un alt dulap antic, un fotoliu scăpat din bombardament. Pe păreţi, panoplii de-ale Gheneralului, încărcate cu cornuri de vânătoare şi pistoale tur­ceşti — goale ! — nişte alea aşa ca nişte răgălii bătute în ţinte; fotografii de familie şi alte portrete, acestea de familie legionară. Iată de pildă chipurile lui Moţa şi Marin şi fotografiile membrilor care au compus vestitul Consiliu de Război din 1932. Sculptorul Mac Constantinescu a turnat în fier şi a dăruit Legiunii un cap de lup — emblema Dacilor. Peste tot, curăţenie, ordine, smerenie, sărăcie.
Afară de persoana Căpitanului, în spatele biroului, străjuieşte o icoană mare, veche, a Arhanghelului Mihail, bunul augur al Le­giunii. Nu lipseşte din aceste odăi, niciodată, talentatul pictor Bassarab, câine credincios al Mişcării şi se pare şi al d-lui Codreanu.
Bassarab, cu spatele său povârnit în bluza verde care nu-l prinde deloc, şi cu privirea sfâşietoare, mi-a dat întotdeauna imaginea artistului ars pe dinăuntru de un mare ideal naţionalist şi social. Am auzit că toţi aceşti legionari adjutanţi dela Sediu, mănâncă la o popotă comună, simplă, dar subzistentă, pusă lor la dispoziţie tot de punga largă a Ghinărarului despre care trebuie să spunem, în paranteză, că şi d-sa, dupăce şi-a pus sufletul şi toată averea la dispoziţia Legiunii — şi-a ales, sus, o odaie mică, în care şi-a instalat o icoană şi un pat de campanie…
De vreo doi ani, în aripa stângă a acestui imobil, la stradă, funcţionează Cooperativa legionară, deservită, deasemenea, de tinere şi tineri membri ai Mişcării şi care pune la dispoziţia pu­blicului, pe preţuri mici, toate cele trebuitoare gospodăriei. Un chioşc cu toate publicaţiile naţionaliste şi legionare răsfiră aci o mulţime de afişe şi vinde şi chibrituri şi tutun pentru băeţi.
Acum, pe locul tuturor acestor aşezări pe care le voi evoca altă-dată mai în amănunt, se înalţă, de roşu, un nou Sediu. Este, după Căminul dela Iaşi şi după Casa Verde, un nou, aşezământ, afară de celelalte nenumărate opere: biserici, dispensării, drumuri, poduri, diguri, etc. — ridicate de mâna aspră, legionară. Noul sediu, ca şi Casa Verde, va să fie un lăcaş în care sufletul unei generaţii să se adune şi să se cuminece cu noua lumină. Auziţi ? — la noua clădire, au cărat var şi cărămidă cu spinarea 11 (unsprezece) profesori universitari cari s’au împărtăşit din noul vin.
Astăzi, fâlfâie deasupra Sediului tradiţionalul şervet alb, cu plosca şi ramura verde de jugastru. Par’că văd că într’o lună-două, monumentul va fi gata şi atunci vom inaugura o casă cu odăi mai multe şi mai albe şi poate că vom zidi în păreţii ei noui jertfe legionare.
Pentru clipa verde de acum, subliniem încă odată cum numai cu sufletul — piatră, var şi apă sunt şi de acestea din belşug — se pot ridica opere mari, trainice.

Nicolae Crevedia

Punerea pietrei fundamentale a noului sediu legionar

Eri, Joi 1 Iulie, la ora 7 d .a., a avut loc punerea cărămizii fundamentale a noului Sediu al Legiunii, din str. Imprimeriei, nr. 3.
Noul sediu se construeşte în curtea caselor d-lui general Cantacuzino-Grănioerul, Şeful Partidului „Totul pentru Ţară“ şi marele Mecenate al Legiunii. S’au săpat până acum fundamentele. 
Încă dela ora 6, uliţele din preajma sediului erau o mare de capete. Pe acoperişurile edificiilor din faţă, crescuseră ca nişte spice, mulţime de tineret verde. Erau de faţă d. Corneliu Zelea Codreanu, comandanţii legionari precum şi câteva mii de simpatizanţi ai Legiunii.
Tineret mult, doamne şi muncitori simpli, arşi de soare şi muncă.
In jurul mesei cu apa sfântă, s’au postat la rând comandanţii legionari, având fiecare în braţe câte o placă albă pe care erau gravate numele celor 10 legionari, căzuţi până acum, în frunte cu Moţa si Marin.

Slujba religioasă

D. Gh. Clime, comandant al Bunei Vestiri, un om de ţiment, îmbrăcat în haine de lucrător, a dat comanda. Toată asistenţa a luat drepţi şi a salutat pe d. general Cantacuzino care a apărut în cadra unei ferestre.
Preşedintele Partidului „Totul pentru Ţară“, îmbrăcat în haine luminoase de dril, a mulţumit vădit emoţionat, asistenţei care manifesta cu atât mai călduros, cu cât d-sa a fost încercat în ultimul timp de o crudă operaţie, din care a scăpat teafăr.
Slujba religioasă a fost oficiată de un sobor de preoţi, alcătuit din Sfinţiile lor, preoţii: Dr. Gr. Cristescu, Duminică Ionescu, Dem. Imbrescu şi Mihăilescu-Gorgani.
Un cor frumos, format din legionari şi legionare venite în ii naţionale au întreţinut tot timpul rugăciunea preoţilor.

Actul fundamental

Pergamentul

După slujbă, un legionar a citit în faţa asistenţei cuprinsul pergamentului fundamental care sună astfel:

„CAMARAZI, 
un mare semn peste vremuri, al avuției și al puterii legionare.
În temeliile lui, am adus și zidim, piatra din vechea cetate romană, a lui Traian, – trofeum Traiani – (Adam-Klissi) din Dobrogea, din mărețul monument de muncă, credință și avânt, ridicat peste trupurile soldaților căzuți în luptă.
Această piatră zidită în temelia casei noastre înseamnă contactul între cele două categorii de legionari din lume: Legionarii romani și legionarii români.
Fie cu binecuvântarea lui Dumnezeu, la temeliile sediului legionar.
1 Iulie 1937 
Corneliu Zelea Codreanu

Domnul Corneliu Zelea Codreanu a zidit la temelie pergamentul.
Apoi corul iilor a intonat „Imnul Majadahondei”, într’o atmosferă impresionantă.
Solemnitatea s’a încheiat cu imnul „Sfântă tinerețe legionară”, cântat de cele câteva mii de oameni cutremurați care erau de față.
Domnul general Cantacuzino-Grănicerul, luându-și rămas bun de la legionari, cei de față l-au aclamat din nou.
La ora 08:00 fix, domnul Clime a dat comanda împrăștierii. Asistența a părăsit în ordine str. Imprimeriei. 
Imediat, echipa de noapte a coborât pe șantier și a început lucrul.
Iar Dumnezeu a început să plouă…

N. CREVEDIA
„Porunca Vremii”. Anul VI, Nr. 785, 3 Iulie 1937