LEGIUNEA

„Cine e mai mare decât Dumnezeu?”

Și iată, totuși, Dumnezeu, care este „Împărat peste tot pământul”, a trebuit să sufere chinurile Golgotei și ale răstignirii, spre a ajunge la biruința Învierii. 

Să nu ne întrebăm dacă Dumnezeu, în atotputernicia Lui ar fi putut face biruitoare Biserica și adevărurile ei, fără a trece prin suferințele patimilor.

Ci să ne dăm seama când în păcătoasa noastră așezare omenească, însuși Dumnezeu – Iisus a trebuit să plătească cu suferințe și moarte biruința dreptății Dumnezeiești.

Cum am putea atunci noi oamenii să ne sustragem acestei orânduiri lăsate de Dumnezeu în drumul spre învierea dreptății și a adevărului în viața oamenilor?

Cine e mai mare decât Dumnezeu?

Ce n’a putut, ori n’a vrut El, cum am putea face noi? 

Cum am putea noi să biruim legea aceasta, să fim mai presus de Mântuitorul? Nu e oare nevrednic orice gând care, prin josnică negustorie omenească, prin încercarea de a înșela rânduielile Dumnezeiești, ar vrea să obțină biruinți de dreptate fără a le plăti cu nici o jertfă? Nu sunt sortite risipirii orice asemenea încercări de a obține biruinți gratuite? N’am fi noi niște ridicoli măsluitori ai legilor eterne, un fel de panglicari de bâlci, dacă am urmări cucerirea dreptății doar prin abile manevre politice, fără jertfă, fără plată a suferinții? 

La Casa Verde, sub crucea mormântului lui Moța și Marin a răsunat ieri porunca lui Horia Sima:

GARDĂ! ASCULTĂ COMANDA LA MINE!

Legionarii s’au înfiorat uitându-se țintă în ochii conducătorului Legiunei. Trupurile s’au încordat mai mult, mâinile s’au întins spre cer în jurământ, sufletele s’au deschis largi ca să primească comanda.

Și în puterea clipei rare, au văzut lucind în ochii lui Horia Sima, acea privire de oțel care pătrunde prin om, care ți se adâncește în suflet.

Au văzut privirea care pătrunde dincolo de lucrurile mărunte ale ceasului, adâncindu-se în marile linii ale veacului, au văzut sclipind un fulger din privirea pe care o avea Căpitanul.

Și în adâncul sufletului lor au jurat odată mai mult să asculte fără preget, fără șovăire, gata de jertfă, legionărește.

În clipa aceia am simțit prezent duhul Căpitanului. Am simțit cum cuta de pe frunte i se încordează într’o mulțumire stăpânită.

Ascultând comanda lui Horia Sima, Garda ascultă comanda Lui.

Grigore MANOILESCU
„Buna Vestire”. Director: Grigore Manoilescu. Prim Redactor: + Mihail Polihroniade
Anul V, Seria II, Nr. 7, Duminică, 15 Septembrie 1940

VEZI SI: https://www.miscarea.org/a/?p=7312

IMPRESII DIN ATELIERUL LUI CONSTANTIN BRÂNCUȘI DE LA PARIS

EMIL STOIAN¹

IMPRESSIONS DE L’ATELIER DE CONSTANTIN BRÂNCUȘI DE PARIS

RÉSUMÉ

L’atelier parisien de Constantin Brâncuşi a été visité en 1936 par le docteur Radu Puşcariu, chirurgien d’élite et sculpteur pleine de talent. Ses impressions évoquent l’atmosphère de l’atelier et le crédo artistique du grand sculpteur.

Mots-clés: Constantin Brâncuși, Paris, Impasse Ronsin 11, dr. Radu Pușcariu, sclupteur, Bran.

Descoperirea unui bloc cu aproape optzeci de desene inedite ale dr. Radu Pușcariu², descendent al remarcabilei familii de intelectuali Pușcariu din Sohodolul Branului, m-a determinat să revin asupra unui articol itinerant ce a fost publicat în anul 2002, pentru cititorii revistei România Turistică³.
În timpul documentării și a cercetărilor efectuate pentru realizarea lucrării biobibliografice Portrete din Bran⁴, destinată prezentării unor personalităţi din Ţara Branului, am găsit înregistrată pe bandă magnetică o conferinţă despre Constantin Brâncuşi, ţinută de dr. Radu Puşcariu în anul 1972, la Liceul de Artă din Braşov. Ea mi-a fost semnalată şi pusă la dispoziţie de domnul Ion Duicu, originar din Peştera Branului.
Comparând impresiile reliefate în conferință, desenele inedite descoperite recent la Bran și sculpturile sale realizate după fascinanta întâlnire cu marele artist, constatăm o vădită influență a acestuia asupra creației medicului-sculptor dr. Radu Pușcariu.
Dar pe scurt, cine a fost dr. Radu Puşcariu?

¹ Doctor în istorie, Brașov; e-mail: stoiancoriolan.emil@gmail.com.
² Aduc călduroase mulțumiri profesoarei Ligia Groșan din Bran pentru generozitatea de a-mi pune la dispoziție blocul cu desene inedite aparținând dr. Radu Pușcariu.
³ Emil Stoian, În vizită la Constantin Brâncuși, în ”România Turistică”, nr. 162/ 06.06.2017, p. 3-5.
⁴ Idem, Portrete din Bran, Brașov, Editura ”Dealul Melcilor”, 2002, p. 231-232.

VEZI ŞI: https://www.miscarea.org/a/?p=7221

“Ctitorii – pagini de luptă politică și spirituală”
Ed. RÂNDUIALA POLITICĂ, 1940

Odată cu apariţia Legiunii în orizontul istoriei noastre naționale a luat naştere și un nou stil de viață. Este un stil propriu neamului românesc.

Pornită din viață, din nevoi româneşti şi umane totodată, mișcarea legionară păstrează în inima ei tot ceea ce îi este necesar să poată crește și învinge. Principiile acestei mișcări, legile ei, nu sunt închipuiri lipsite de înţeles, ci rodul unor experiențe îndelung verificate. Elementele cari o alcătuesc sunt vii şi adevărate, în necontenită legătură cu izvoarele de viață ale neamului.

Gândul legionar, în curăţenia si puterea lui de pătrundere, a ştiut distinge necesarul de întâmplător, adevărul de minciună, eternul de efemer. Gândul legionar a știut distinge lumina de întunerec și viața de moarte. În acest fel mișcarea legionară, distingând elementele şi respectând legile, clădește o lume românească nouă, după nevoile vremii și firea neamului acesta.

RADIO CAMARAD / RADIOUL LEGIONAR

Crucea de pe Cozia

de Radu Gyr

Drumul suie pieptiș potecă de munte, lăsând pe dreapta tumultul spumegat al Oltului și clopotnița mănăstirii Turnu, pierdută în basmul verde al frunzișului. Până la cealaltă mănăstire – Stânișoara – zidită chiar în coasta muntelui Cozia, drumețul urcă voinicește timp de două ceasuri, prin freamătul pădurii, cu ochiul uimit de frumusețea priveliștii la fiecare șerpuire a cărării. Când haiducia celor două ore de suiș păduratec sfârșește în poiana Stânișoarei, deasupra mănăstirii crește, golașa, catapeteasma de piatră și râpi a Ciuhei-Neamțului, culmea cea mai înaltă a masivului Cozia. Acest munte, care se rupe din coapsa apuseană a Carpaților argeșeni și-și împlântă glezna de stâncă în țărmul Oltului, are poteci ciobănești, tainice și anevoioase, pe margini de prăpăstii unde mijește catifeaua albă a floarei reginei, coborâșuri repezi pe sub măselele de piatră ale Foarfecei, strungi de cremene paralele cu furtuna lichidă a cascadei năpustită perpendicular și vârfuri care cheamă, ispititoare, pasul și contemplația.