LEGIUNEA

IMPRESII DIN ATELIERUL LUI CONSTANTIN BRÂNCUȘI DE LA PARIS

EMIL STOIAN¹

IMPRESSIONS DE L’ATELIER DE CONSTANTIN BRÂNCUȘI DE PARIS

RÉSUMÉ

L’atelier parisien de Constantin Brâncuşi a été visité en 1936 par le docteur Radu Puşcariu, chirurgien d’élite et sculpteur pleine de talent. Ses impressions évoquent l’atmosphère de l’atelier et le crédo artistique du grand sculpteur.

Mots-clés: Constantin Brâncuși, Paris, Impasse Ronsin 11, dr. Radu Pușcariu, sclupteur, Bran.

Descoperirea unui bloc cu aproape optzeci de desene inedite ale dr. Radu Pușcariu², descendent al remarcabilei familii de intelectuali Pușcariu din Sohodolul Branului, m-a determinat să revin asupra unui articol itinerant ce a fost publicat în anul 2002, pentru cititorii revistei România Turistică³.
În timpul documentării și a cercetărilor efectuate pentru realizarea lucrării biobibliografice Portrete din Bran⁴, destinată prezentării unor personalităţi din Ţara Branului, am găsit înregistrată pe bandă magnetică o conferinţă despre Constantin Brâncuşi, ţinută de dr. Radu Puşcariu în anul 1972, la Liceul de Artă din Braşov. Ea mi-a fost semnalată şi pusă la dispoziţie de domnul Ion Duicu, originar din Peştera Branului.
Comparând impresiile reliefate în conferință, desenele inedite descoperite recent la Bran și sculpturile sale realizate după fascinanta întâlnire cu marele artist, constatăm o vădită influență a acestuia asupra creației medicului-sculptor dr. Radu Pușcariu.
Dar pe scurt, cine a fost dr. Radu Puşcariu?

¹ Doctor în istorie, Brașov; e-mail: stoiancoriolan.emil@gmail.com.
² Aduc călduroase mulțumiri profesoarei Ligia Groșan din Bran pentru generozitatea de a-mi pune la dispoziție blocul cu desene inedite aparținând dr. Radu Pușcariu.
³ Emil Stoian, În vizită la Constantin Brâncuși, în ”România Turistică”, nr. 162/ 06.06.2017, p. 3-5.
⁴ Idem, Portrete din Bran, Brașov, Editura ”Dealul Melcilor”, 2002, p. 231-232.

VEZI ŞI: https://www.miscarea.org/a/?p=7221

“Ctitorii – pagini de luptă politică și spirituală”
Ed. RÂNDUIALA POLITICĂ, 1940

Odată cu apariţia Legiunii în orizontul istoriei noastre naționale a luat naştere și un nou stil de viață. Este un stil propriu neamului românesc.

Pornită din viață, din nevoi româneşti şi umane totodată, mișcarea legionară păstrează în inima ei tot ceea ce îi este necesar să poată crește și învinge. Principiile acestei mișcări, legile ei, nu sunt închipuiri lipsite de înţeles, ci rodul unor experiențe îndelung verificate. Elementele cari o alcătuesc sunt vii şi adevărate, în necontenită legătură cu izvoarele de viață ale neamului.

Gândul legionar, în curăţenia si puterea lui de pătrundere, a ştiut distinge necesarul de întâmplător, adevărul de minciună, eternul de efemer. Gândul legionar a știut distinge lumina de întunerec și viața de moarte. În acest fel mișcarea legionară, distingând elementele şi respectând legile, clădește o lume românească nouă, după nevoile vremii și firea neamului acesta.

RADIO CAMARAD / RADIOUL LEGIONAR

Crucea de pe Cozia

de Radu Gyr

Drumul suie pieptiș potecă de munte, lăsând pe dreapta tumultul spumegat al Oltului și clopotnița mănăstirii Turnu, pierdută în basmul verde al frunzișului. Până la cealaltă mănăstire – Stânișoara – zidită chiar în coasta muntelui Cozia, drumețul urcă voinicește timp de două ceasuri, prin freamătul pădurii, cu ochiul uimit de frumusețea priveliștii la fiecare șerpuire a cărării. Când haiducia celor două ore de suiș păduratec sfârșește în poiana Stânișoarei, deasupra mănăstirii crește, golașa, catapeteasma de piatră și râpi a Ciuhei-Neamțului, culmea cea mai înaltă a masivului Cozia. Acest munte, care se rupe din coapsa apuseană a Carpaților argeșeni și-și împlântă glezna de stâncă în țărmul Oltului, are poteci ciobănești, tainice și anevoioase, pe margini de prăpăstii unde mijește catifeaua albă a floarei reginei, coborâșuri repezi pe sub măselele de piatră ale Foarfecei, strungi de cremene paralele cu furtuna lichidă a cascadei năpustită perpendicular și vârfuri care cheamă, ispititoare, pasul și contemplația.

“Părintele alpinismului modern”

La 25 mai 1909 se naște Niculae Baticu, poate cea mai importantă personalitate a mișcării alpine interbelice și întemeietorul cățărării pe stâncă moderne în România, odată cu parcurgerea primului traseu tehnic de perete.

Este pasionat de natură din copilărie, în adolescență făcând primele excursii cu școala, dar și în satele din jurul Bucureștiului, hoinărind uneori peste 70 de kilometri într-o singură zi. Primul contact cu muntele are loc în iunie 1929, pe traseul Bușteni – Drumul Schiel – Babele – Peștera – Bolboci; în urma acestei prime excursii, care îi va rămâne în amintire pentru totdeauna și pe care o consideră hotărâtoare pentru destinul său de drumeț și alpinist, se înscrie în Turing Clubul României. Tot atunci află că în Bucegi există și drumuri grele, cel mai greu la acea dată fiind considerată Valea Seacă a Caraimanului; își propune în taină ca, atunci când va putea parcurge drumul Schiel în două ore în loc de patru, să încerce Valea Seacă, fără a realiza pe moment că aceasta însemna antrenament. Două luni mai târziu merge într-o nouă excursie, pe traseul Sinaia – Piatra Arsă – Omul – Valea Cerbului; în lipsa unui însoțitor, pornește singur, așa cum va face de multe ori în următorii 5 ani pe care i-a petrecut pe potecile turistice.

Codreanu

I. Ionica

N. Bucur

D. Amzar

DESCARCĂ – CITEŞTE PDF

• Horia – Ion I. Ionică
• Naționalismul Partidelor – Dumitru Cristian Amzăr
• Drepți! – Nicolae Bucur Mănătorul
• Circulările Căpitanului 1934 – 1937 – Corneliu Zelea Codreanu

(Adj. Popescu Costică la Chilia-Nouă).

Se lasă pe aripă, cu ciocul către pradă
Și zarea, înclinată, aleargă ’n ochitor.
Trei bombardieri sunt prinși în ochi de vânător
Ce ‘n urlet de furtună pe dânșii va să cadă…

Un „Hurican” de pază la Dunăre prin cer,
Pornește din patrulă ca fulgerul de spadă,
Dispare în adâncuri, țâșnește în grămadă,
Țesând un bolșevic în fulgere de fier.

Din opt mitraliere, în grindină de jar,
Țintește răzbunarea, din pasărea măiastră,
În vuet de turbină țâșnind prin cerul rar

Și cade jos un dușman ce spurcă zarea noastră,
-lar sus: privirea aspră, cu stele de amnar,
În zâmbet mulțumit, sticlește prin fereastră.

Horia Agarici

20 Noembrie 1941.