“Cozile de topor”: și azi, ca și ieri, și tot la noi în țară!, “spre nemaipomenită rușine”…
Crucea de pe Cozia
de Radu Gyr
Drumul suie pieptiș potecă de munte, lăsând pe dreapta tumultul spumegat al Oltului și clopotnița mănăstirii Turnu, pierdută în basmul verde al frunzișului. Până la cealaltă mănăstire – Stânișoara – zidită chiar în coasta muntelui Cozia, drumețul urcă voinicește timp de două ceasuri, prin freamătul pădurii, cu ochiul uimit de frumusețea priveliștii la fiecare șerpuire a cărării. Când haiducia celor două ore de suiș păduratec sfârșește în poiana Stânișoarei, deasupra mănăstirii crește, golașa, catapeteasma de piatră și râpi a Ciuhei-Neamțului, culmea cea mai înaltă a masivului Cozia. Acest munte, care se rupe din coapsa apuseană a Carpaților argeșeni și-și împlântă glezna de stâncă în țărmul Oltului, are poteci ciobănești, tainice și anevoioase, pe margini de prăpăstii unde mijește catifeaua albă a floarei reginei, coborâșuri repezi pe sub măselele de piatră ale Foarfecei, strungi de cremene paralele cu furtuna lichidă a cascadei năpustită perpendicular și vârfuri care cheamă, ispititoare, pasul și contemplația.
(more…)