CONFRUNTAREA DIN NOIEMBRIE 1977…
O relatare a unui episod de intimidare și persecuție
În Noiembrie 1977, am fost supus unei experiențe deosebit de umilitoare și intimidante, orchestrată de autorități într’un efort de a mă discredita și izola. Totul a început cu decizia lor de a mă prezenta în fața „oamenilor muncii,” o expresie folosită de regimul comunist pentru a da o aură de legitimitate unor practici profund nedrepte.
Am fost escortat de mulți securiști, înconjurat de mașini, într’un convoi ce părea mai degrabă o demonstrație de forță decât o deplasare necesară. Destinația noastră era Căminul Cultural din Brănești, unde o mulțime impresionantă fusese deja mobilizată. Autobuze pline cu elevi, profesori și diverse alte categorii de persoane așteptau, toate aduse acolo pentru a fi martorii unei mascarade judiciare travestite în spectacol public.
Când am ajuns, atmosfera era tensionată, încărcată de priviri curioase, ostile sau indiferente, dar toate marcate de spectrul fricii induse de regim. În fața acestei mulțimi eterogene, au început acuzațiile. Nu era vorba de acuzații legale sau argumentate, ci de o listă de invective menite să mă demonizeze. Reprezentanții Securității m’au prezentat ca pe un „element înrăit,” un individ care ar fi ascultat postul de radio Europa Liberă – o faptă considerată subversivă de către regim. Am fost etichetat ca legionar, reacționar, antisocial, un dușman al ordinii comuniste.
Acuzațiile nu veneau doar din partea oficialităților. Profesori, persoane pe care le respectasem și crezusem până atunci oneste, au fost constrânse sau au ales să se alăture acestui cor de defăimare. Vocea lor, deși plină de ezitări și contraziceri subtile, a fost auzită de toți cei prezenți. Mai dureros a fost să aud elevi – unii dintre ei, colegi de-ai mei – repetând aceleași acuzații. Chiar dacă erau, probabil, constrânși să participe, efectul vorbelor lor a fost profund. Cum să nu te doară când vezi oameni care, fie din frică, fie din oportunism, devin unelte ale opresorilor?
Scopul acestui spectacol grotesc era evident: să mă stigmatizeze, să mă reducă la tăcere și să mă izoleze. Era o strategie și tactică binecunoscută, menită să transforme persoanele critice în paria și să avertizeze pe oricine ar fi avut intenția de a se opune sistemului. Dar, mai mult decât atât, era o încercare de a distruge încrederea în relațiile dintre oameni, de a planta semințele suspiciunii și alienării în fiecare colț al societății.
Această experiență, deși dureroasă, nu m’a înfrânt. Am învățat să văd dincolo de frică și manipulare, să rămân statornic în convingerile mele și să nu cedez în fața unor tactici atât de josnice. Deși regimul comunist încerca să controleze fiecare aspect al vieții și al gândirii, rezistența mea interioară a fost mai puternică decât orice mașinărie opresivă.
În acei ani urmăream, bineînțeles, și ascultam postul de radio Europa Liberă, iar emisiunea muzicală “Metronom” coordonată de Cornel Chiriac, mai apoi „By Request” (Răspunsuri la cerere cu Radu Teodor), avea un loc special în sufletul meu. Popularitatea acestei emisiuni era uriașă în România, deși postul Europa Liberă emitea clandestin din Germania de Vest, și reușea să fie recepționat cu tot bruiajul pe care îl încercau autoritățile comuniste. Curajul de a asculta emisiunile Europei Libere era însă riscant, deoarece ascultătorii descoperiți puteau fi persecutați, judecați și arestați de autorități.
Cornel Chiriac a fost, din păcate, ucis de Mario Gropp, o tragedie ce a marcat profund tineretul care îl asculta și îl aprecia în cel mai înalt mod. În 1975, rămășițele lui Cornel Chiriac au fost aduse la București, unde au fost îngropate la cimitirul Reînvierea din cartierul Tei – Colentina. Am vizitat de multe ori locul de la crucea lui Cornel, un loc ce devenise un punct de pelerinaj și întâlnire tacită pentru tinerii care împărtășeau aceeași admirație față de curajul și talentul său. În aceste vizite, am avut ocazia să o cunosc și pe mama lui Cornel, o femeie de o noblețe sufletească rară, care împărtășea povești despre fiul ei, despre ideea lui de libertate și opoziție la comunism pe care a insuflat-o tinerilor prin emisiunile sale de muzică și comentariile critice la adresa regimului.
Aceste momente, deși încărcate de tristețe, erau și un prilej de solidarizare al tinerilor, o dovadă că, în ciuda represiunilor, spiritul libertății și al adevărului nu putea fi complet înăbușit.
Nicolae Niță
(Amintiri)
