LEGIUNEA

Foști deținuți politici, supraviețuitori ai deportărilor în Bărăgan, urmași ai victimelor regimului comunist și membri ai Asociației Foștilor Deținuți Politici din România – filiala Timiș s-au reunit joi, 16 iulie, la Monumentul Rezistenței Anticomuniste din Banat, din zona Pădurea Verde, pentru a marca împlinirea a 77 de ani de la executarea primului lot de partizani anticomuniști din Munții Banatului. 

La Monumentul Rezistenței Anticomuniste din Banat, amplasat în vecinătatea Muzeului Satului Bănățean din Timișoara, a avut loc ceremonia anuală de comemorare a luptătorilor bănățeni care au plătit cu viața împotrivirea față de regimul comunist.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, slujba Parastasului a fost oficiată de părintele protopop Caius Andrașoni, împreună cu un sobor de preoți și diaconi de la Catedrala Mitropolitană, precum și din parohiile Timișoara, Pădurea Verde și Dumbrăvița Banat II.

Manifestarea comemorativă a reunit reprezentanți ai autorităților locale, membri ai unor asociații civice din județele Timiș și Caraș-Severin, foști deținuți politici, supraviețuitori ai deportărilor în Bărăgan, rude ale celor executați și numeroși timișoreni veniți să aducă un omagiu celor care s-au jertfit pentru libertate, apărarea valorilor creștine și demnitatea poporului român.

Un loc al memoriei și al recunoștinței

În cuvântul său, părintele protopop Caius Andrașoni a evocat curajul și credința celor care au înfruntat regimul comunist cu prețul vieții, descriind monumentul drept un adevărat „altar de rugăciune” și un simbol al rezistenței care trebuie cunoscut și transmis generațiilor tinere.

Totodată, acesta a transmis binecuvântarea și mesajul de recunoștință al Mitropolitului Banatului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, adresat urmașilor celor împușcați în acest loc și tuturor celor deportați în Bărăgan. În cadrul ceremoniei a fost reamintită și dorința Arhiepiscopiei Timișoarei de a ridica în incinta Muzeului Satului Bănățean o biserică și un muzeu dedicate rezistenței anticomuniste din Banat.

La rândul lor, reprezentanții Asociației Foștilor Deținuți Politici din România – filiala Timiș și ai Asociației Foștilor Deportați în Bărăgan au susținut alocuțiuni în care au evocat drama generațiilor care au refuzat să se supună dictaturii comuniste și au plătit cu ani grei de închisoare, deportare sau chiar cu viața.

Ceremonia a continuat cu depuneri de coroane la monumentul cunoscut și sub numele de „Mormântul Celor Fără de Morminte”, ridicat în memoria victimelor ale căror trupuri nu au fost niciodată înapoiate familiilor.

Execuțiile din 16 iulie 1949

Data de 16 iulie are o încărcătură aparte pentru Banat. La 16 iulie 1949, în fostul poligon militar de la Pădurea Verde, au fost executați prin împușcare cinci dintre cei mai cunoscuți lideri ai rezistenței armate anticomuniste:

• Spiru Blănaru;
• Petru Domășneanu;
• Ion Tănase;
• Petru Pușchiță, zis „Mutașcu”;
• Romulus Marițescu, zis „Fert”.

Aceștia fuseseră condamnați la moarte prin Sentința nr. 1091 din 25 iunie 1949 a Tribunalului Militar Timișoara, în urma unui proces desfășurat între 21 și 25 iunie 1949. 

Deși a existat formal un proces, istoricul acestor evenimente arată că acesta a avut un caracter eminamente politic. Ancheta a fost coordonată de aparatul represiv al Securității, iar verdictul fusese practic stabilit înainte de începerea judecății. Tortura și presiunile exercitate asupra inculpaților au făcut parte din mecanismul prin care regimul comunist urmărea anihilarea oricărei forme de opoziție.

Mai mult, deși execuțiile au avut loc în iulie 1949, decesele au fost consemnate oficial abia în anul 1957, fiind atribuite în mod fals unor „afecțiuni medicale”, încercându-se astfel ascunderea adevărului despre una dintre cele mai dure acțiuni represive ale regimului comunist.

Rezistența din Munții Banatului

Grupările conduse de Spiru Blănaru, Petru Domășneanu și Gheorghe Ionescu au activat în special în zona Teregova și în Munții Semenic, într-o perioadă în care noul regim comunist desființa partidele politice, confisca proprietățile și impunea controlul total asupra societății.

În noaptea de 12 spre 13 ianuarie 1949, partizanii au atacat postul de jandarmi din Teregova și au eliberat mai mulți camarazi arestați. O lună mai târziu, la 21 februarie, au avut loc confruntări armate cu trupele Securității în zona Pietrele Albe.

Represiunea care a urmat a fost extrem de dură. Satele au fost supuse unor ample operațiuni de intimidare, susținătorii rezistenței au fost arestați, iar familiile acestora au fost deportate, deposedate de bunuri și marginalizate.

Execuția celor cinci lideri nu a însemnat sfârșitul represiunii. La 2 august 1949, ceilalți membri ai lotului, condamnați inițial la ani grei de detenție sau la muncă silnică pe viață, au fost uciși în unul dintre așa-numitele „transporturi ale morții”, cu încălcarea inclusiv a propriilor sentințe pronunțate de justiția comunistă.

„Mormântul celor fără de morminte”

Monumentul de la Pădurea Verde, ridicat la inițiativa Asociației Foștilor Deținuți Politici din România – filiala Timiș, este dedicat tuturor victimelor comunismului din Banat. 

Ansamblul este alcătuit din 43 de plăci din granit negru, pe care sunt inscripționate numele celor executați, torturați, morți în închisori, deportați sau uciși în timp ce încercau să treacă granița. Crucea și movila de pământ conferă monumentului imaginea unui mormânt simbolic pentru victimele ale căror rămășițe nu au fost niciodată restituite familiilor.

Ceremonia organizată anual la Timișoara nu îi pomenește doar pe cei cinci partizani executați în iulie 1949. Ea îi reunește simbolic pe toți cei care au suferit în timpul regimului comunist: luptătorii din rezistența armată, deținuții politici, țăranii care s-au opus colectivizării, deportații în Bărăgan și familiile stigmatizate drept „dușmani ai poporului”.

La 77 de ani de la execuțiile de la Pădurea Verde, supraviețuitorii acelor vremuri sunt tot mai puțini. Mărturiile lor și ceremonia de comemorare păstrează însă vie memoria unei rezistențe pe care regimul comunist a încercat mai întâi să o zdrobească prin teroare, iar apoi să o șteargă din istorie.Comemorarea de la Timișoara rămâne nu doar un act de pietate, ci și un apel la memorie și responsabilitate civică, reamintind că libertatea și demnitatea au fost câștigate cu prețul vieții de oameni care au refuzat să accepte dictatura și au ales să lupte pentru credință și adevăr, valori fundamentale ale societății libere.

Corneliu Bănățeanu (Ziua de Vest).