Portalul miscarea.net a fost restabilit
Revenim după o îndelungată și fortuită absență, datorată eminamente presiunilor externe transmise de „forurile înalte și competente” ale structurilor din țară, aceleași care de zeci de ani încearcă să ne suprime orice activitate informațională.
Câștig de cauză: portalul miscarea.net a fost, în sfârșit, restabilit. Facem acest anunț în speranța că cei interesați ne vor putea urmări în continuare activitatea, efort pe care îl punem – sacru și sacrosanct – numai în folosul și în sprijinul Adevărului.
Într’o societate care se autointitulează liberă, suntem omologați cu cele mai mișelnice, cele mai iresponsabile și infamante epitete, iar orice formă de răspuns rezonabilă, suprimată și condamnată în temeiul celei mai staliniste și sinistre ordonanțe care încuviințează ca libera exprimare a ideilor să fie aspru pedepsită, chiar și cu ani grei de închisoare! Ce poate fi mai josnic – și mai jalnic -, decât această măsură draconică care stabilește urbi et orbi, cine are dreptul să spună adevărul și cine nu?!
În condițiile aspre dictate de actuala cenzură, poziția noastră rămâne în continuare inflexibilă: suntem adepții dreptului fundamental la exprimare, iar îngrădirea acestui drept constituie – prin natura sa exclusivistă, extremă și profund irațională – un delict grav și un afront împotriva oricărei democrații autentice.
“Adevărul te face liber!” glăsuiește Evanghelia după Ioan, iar noi vrem să rămânem și de acum înainte pe creasta acestui Adevăr, fără să ne abatem!


