LEGIUNEA

Crucea de pe Cozia

de Radu Gyr

Drumul suie pieptiș potecă de munte, lăsând pe dreapta tumultul spumegat al Oltului și clopotnița mănăstirii Turnu, pierdută în basmul verde al frunzișului. Până la cealaltă mănăstire – Stânișoara – zidită chiar în coasta muntelui Cozia, drumețul urcă voinicește timp de două ceasuri, prin freamătul pădurii, cu ochiul uimit de frumusețea priveliștii la fiecare șerpuire a cărării. Când haiducia celor două ore de suiș păduratec sfârșește în poiana Stânișoarei, deasupra mănăstirii crește, golașa, catapeteasma de piatră și râpi a Ciuhei-Neamțului, culmea cea mai înaltă a masivului Cozia. Acest munte, care se rupe din coapsa apuseană a Carpaților argeșeni și-și împlântă glezna de stâncă în țărmul Oltului, are poteci ciobănești, tainice și anevoioase, pe margini de prăpăstii unde mijește catifeaua albă a floarei reginei, coborâșuri repezi pe sub măselele de piatră ale Foarfecei, strungi de cremene paralele cu furtuna lichidă a cascadei năpustită perpendicular și vârfuri care cheamă, ispititoare, pasul și contemplația.

Născut la Buşteni, la 10 Octombrie 1910. Tatăl Ion era cărăuș, iar mama Maria casnică.
Ocupaţie – muncitor industrial (conducător calandru) Fabrica de hârtie Bușteni. 
Studii – 3 clase industriale.
În 1937 a urmat în Italia un curs de iniţiere în alpinism (împreună cu Niculae Baticu), organizat de Clubul Alpin Italian (CAI), la Valbruna.
La 21 August 1938 la premiera Extremei vestice din Peretele Gălbenelelor, îl salvează pe Sorin Tulea de la cădere.
A fost condamnat în 1939 la 4 ani închisoare de Tribunalul Militar București pentru activitate legionară. A fost condamnat în Iunie 1948 la 7 ani închisoare pentru uneltire.

Climbromania.org

Vezi și: C. Conteș – Manuscris (1942)

C. Conteș în Hornul Mare al Țapului, 1938
foto Sorin Tulea, sursa foto Cristian Gal

Ion Trandafir

.

La 22 septembrie 1935 a fost parcursă, pentru prima oară în întregime în istoria muntelui, Creasta Picăturii din munții Bucegi, de către Ion Trandafir și Niculae Baticu.

Tatonări ale zonei au existat încă din toamna anului 1932, Nicu Comănescu fiind protagonistul acestora. Reușește să atingă vârful Picătura la 29 august 1934, în compania lui Ion Șincan și Bubi Schelfer. “Peisajul este tot ce poate înfăţişa clinul răsăritean al Bucegilor mai impresionant. La ansamblul ce-l desfăşoară asupra firelor finale ale Văii Seci, a Văii Albe şi asupra Gălbinărilor Coştilei, se adaugă minunata înfăţişare a Buştenilor ce pare o miniatură azvîrlită în fundul văii, la 1000 metri sub noi.”

“Părintele alpinismului modern”

La 25 mai 1909 se naște Niculae Baticu, poate cea mai importantă personalitate a mișcării alpine interbelice și întemeietorul cățărării pe stâncă moderne în România, odată cu parcurgerea primului traseu tehnic de perete.

Este pasionat de natură din copilărie, în adolescență făcând primele excursii cu școala, dar și în satele din jurul Bucureștiului, hoinărind uneori peste 70 de kilometri într-o singură zi. Primul contact cu muntele are loc în iunie 1929, pe traseul Bușteni – Drumul Schiel – Babele – Peștera – Bolboci; în urma acestei prime excursii, care îi va rămâne în amintire pentru totdeauna și pe care o consideră hotărâtoare pentru destinul său de drumeț și alpinist, se înscrie în Turing Clubul României. Tot atunci află că în Bucegi există și drumuri grele, cel mai greu la acea dată fiind considerată Valea Seacă a Caraimanului; își propune în taină ca, atunci când va putea parcurge drumul Schiel în două ore în loc de patru, să încerce Valea Seacă, fără a realiza pe moment că aceasta însemna antrenament. Două luni mai târziu merge într-o nouă excursie, pe traseul Sinaia – Piatra Arsă – Omul – Valea Cerbului; în lipsa unui însoțitor, pornește singur, așa cum va face de multe ori în următorii 5 ani pe care i-a petrecut pe potecile turistice.

“Alpinismul este o forma de viata, o filozofie de viata” (Reinhold Messner).

“În alpinism, ca si în oricare alt sport, nu exista minuni. Talentul, experienta, tehnica si antrenamentul constituie cele mai valoroase chei ale succesului” (Lionel Terray).

PREFAŢĂ

Marturisesc ca, înainte de a scrie aceasta prefata, am citit cu mult interes si multa placere textul acestor Amintiri. Sînt convins ca si generatiile mai noi de alpinisti din tara noastra vor manifesta acelasi interes si vor simti aceeasi placere la lectura cartii care apare acum.

În general, amintirile pe care le evoca cineva prezinta în primul rînd interes istoric si acest interes este cu atît mai mare, cu cît autorul lor a avut o participare mai activa la evenimentele pe care le evoca. Amintirile lui Baticu se refera la o perioada în care alpinismul românesc a facut progrese uriase, ajungînd la nivelul alpinismului din tarile cu veche traditie în acest domeniu. La realizarea acestor progrese autorul acestor amintiri a adus o contributie hotarîtoare; de aceea ele prezinta atîta interes. Evident, procesul de modernizare a durat un numar de ani si el continua sa se desfasoare si astazi. Dar, daca mi s-ar cere sa fixez o data de nastere fazei noi în care a intrat alpinismul românesc, as alege data de 20 octombrie 1935, cînd N. Baticu, însotit de Dan Popescu si Ion Trandafir, au escaladat pentru prima oara peretele Galbenelelor. Este impresionant modul simplu, fara emfaza, în care Baticu povesteste aceasta realizare remercabila pentru vremea respectiva.

Un capitol insuficient explorat din istoria contemporană?

Rezistența anticomunistă în România postbelică a fost unul dintre cele mai curajoase și dramatice capitole din lupta pentru libertate. Deși regimul comunist român s’a instaurat în mod oficial în 1947, multe grupuri de opoziție au refuzat să accepte schimbările impuse de sovietici prin partidul comunist, alegând calea rezistenței armate. De-a lungul anilor, diverse mișcări au încercat să combată regimul, de la grupuri organizate la inițiative individuale. Formarea unui grup de rezistență în acea perioadă era o sarcină dificilă. Accesul la arme, muniție și echipament era limitat, iar securitatea grupului depindea de discreție absolută. Rezistenții recurgeau la diverse tactici pentru a-și asigura supraviețuirea: ascunzători camuflate în păduri, depozite improvizate și sprijin din partea localnicilor simpatizanți. Aceste detalii subliniază inventivitatea și curajul membrilor, care, deși cei mai mulți tineri, erau motivați de cele mai înalte idealuri.

Codreanu

I. Ionica

N. Bucur

D. Amzar

DESCARCĂ – CITEŞTE PDF

• Horia – Ion I. Ionică
• Naționalismul Partidelor – Dumitru Cristian Amzăr
• Drepți! – Nicolae Bucur Mănătorul
• Circulările Căpitanului 1934 – 1937 – Corneliu Zelea Codreanu

(Adj. Popescu Costică la Chilia-Nouă).

Se lasă pe aripă, cu ciocul către pradă
Și zarea, înclinată, aleargă ’n ochitor.
Trei bombardieri sunt prinși în ochi de vânător
Ce ‘n urlet de furtună pe dânșii va să cadă…

Un „Hurican” de pază la Dunăre prin cer,
Pornește din patrulă ca fulgerul de spadă,
Dispare în adâncuri, țâșnește în grămadă,
Țesând un bolșevic în fulgere de fier.

Din opt mitraliere, în grindină de jar,
Țintește răzbunarea, din pasărea măiastră,
În vuet de turbină țâșnind prin cerul rar

Și cade jos un dușman ce spurcă zarea noastră,
-lar sus: privirea aspră, cu stele de amnar,
În zâmbet mulțumit, sticlește prin fereastră.

Horia Agarici

20 Noembrie 1941.